Categories
P1

P1. Identificarea problemelor comunității ce necesită politici publice

Pasul 1 în Ghidul pentru elevi

Clarificarea conceptului de politici publice

Această metodă se axează pe dezvoltarea unei politici publice pentru a soluționa o problemă specifică a comunității și recomandarea politicii respective instituțiilor publice în măsură să o adopte și să o pună în aplicare. Așadar, este extrem de important ca elevilor sa le fie clar termenul de politici publice înainte de a începe lucrul efectiv la proiect. Asigurați-vă că elevii stăpânesc acest concept folosind informațiile de mai jos, activitățile propuse în Ghidul pentru elevi, precum și alte resurse disponibile.

Termenul de politică publică[1] se referă la măsurile pe care le iau autoritățile publice pentru a rezolva problemele cetățenilor, la felul în care autoritățile publice de orice nivel își îndeplinesc responsabilitățile de protejare a drepturilor cetățenilor și de promovare a bunăstării tuturor oamenilor. Unele politici sunt formulate în legi de către Parlament. Altele sunt exprimate prin Hotărâri de Guvern (Ordonanțe) sau Hotărâri ale Consiliilor Locale.

Procesul de elaborare a politicilor publice: Este foarte important ca elevii să înțeleagă rolul central al administrației (la nivel local, județean, național, european) în formularea politicilor. De asemenea, este important ca elevii să înțeleagă că autorităților publice au, nu doar datoria de a elabora și implementa politici publice, ci și responsabilitatea de a consulta cetățenii și de a susține implicarea lor activă în procesul de luare a deciziilor. Deciziile democratice se realizează prin consultare și dialog între cetățeni și autorități publice. Procesul de elaborare a politicilor publice începe în momentul în care oamenii dintr-o comunitate percep existența unei probleme. Problemele identificate se aduc în conștiința publică de către mass-media, politicieni, grupuri de cetățeni sau instituțiile publice. Cetățenii pot formula apoi idei despre cum ar trebui să se rezolve cât mai bine problemele și încearcă să convingă autoritățile publice să le adopte și să le pună în practică.

Există trei acte normative principale ce definesc obligațiile instituțiilor publice de a asigura informarea și consultarea cetățenilor, respectiv analizarea și formularea unui răspuns la orice propunere pe care o transmit cetățenii, acte normative ce asigură aplicarea concretă a unor drepturi fundamentale prevăzute în Constituția României:

  • Legea privind liberul acces la informațiile de interes public
  • Legea transparenței decizionale
  • Ordonanța Guvernului privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

Toate aceste acte normative, ca și alte texte legislative ce pot fi necesare pe parcursul aplicării metodei sunt accesibile gratuit în formă actualizată pe portalul http://legislatie.just.ro.  Încurajați elevii să ia contact direct cu legislația și să conștientizeze că pot găsi oricând legile de care au nevoie pentru a-și cunoaște și revendica drepturile în interacțiunile cu orice instituție.

Cetățenii și procesul de realizare a unei politici publice: Este important ca elevii să înțeleagă rolul pe care îl pot avea cetățenii în îmbunătățirea situației din comunitățile lor și faptul că se pot implica la orice nivel al procesului, participând la întruniri publice, scriind sau susținând mesaje adresate autorităților și structurilor mass-media, monitorizând propunerile și contrapropunerile, contribuind la diferite consultări, sondaje sau cercetări și propunând diferite soluții în cadrul unor dezbateri publice, etc. Lista aceasta nu este completă, dar ilustrează numeroasele oportunități pe care le au cetățenii de a participa la procesul de luare a deciziilor.

O listă conținând probleme care apar în multe comunități a fost inclusă în Ghidul pentru elevi pentru a aduce în atenția elevilor tipul de probleme care trebuiesc abordate. Elevii sunt invitați să realizeze un exercițiu comparativ, pentru a putea diferenția între soluțiile pe care le pot aduce instituțiile publice prin politici publice și soluțiile pe care le poate aduce societatea civilă.

După ce elevii înțeleg conceptul de politică publică sarcina lor va fi să urmărească ştirile locale (site-uri de știri, ziare, radio, TV) pentru a identifica probleme care țin de politici publice. Problemele identificate vor servi ca punct de plecare pentru activitatea de la Pasul 1 – Identificarea problemelor comunității.

Informați elevii despre faptul ca ei nu trebuie să se limiteze la una dintre problemele menționate în Ghid. Acestea sunt doar exemple. Elevii pot alege orice altă problemă a comunității în care trăiesc, pe care o consideră importantă. Ceea ce contează este ca problema și posibilele soluții să țină de sfera politicilor publice.

  1. Discutați obiectivele acestui pas împreună cu toți elevii, pentru ca ei să înțeleagă că activitățile pe care le realizează îi vor ajuta să:
    • înțeleagă conceptul de politică publică: ce înseamnă, care sunt instituțiile ce pot lua decizii și cum pot participa cetățenii la procesul de elaborare a politicilor publice;
    • conștientizeze ceea ce știu deja referitor la problemele din comunitatea lor;
    • discute aceste probleme cu părinții, vecinii sau alți membrii ai comunității pentru a afla ce știu și ce gândesc aceștia despre ele;
    • adune informații pentru a putea ulterior selecta o problemă pe care întreaga clasă să o studieze și pentru soluționarea căreia să facă o propunere de politică publică.
  2. Explicați elevilor conceptul de polici publice folosind informațiile prezentate anterior în acest ghid, informațiile din Ghidul pentru elevi, precum și alte surse relevante.
  3. Realizați exercițiul recomandat pe baza Legii privind transparența decizională în administrația publică, oferindu-le elevilor ocazia să lucreze în cele 6 grupuri formate și să practice rolurile atribuite. Puteți include în exercițiu și legislația privind accesul la informațiile de interes public și pe cea privind soluționarea petițiilor.
  4. Discutați cu elevii despre ceea ce știu ei despre problemele din comunitate, pornind de la lista de probleme prezentate în Ghidul pentru elevi și ajutați-i să înțeleagă diferența dintre problemele soluționate prin politici publice și problemele soluționate de societatea civilă.
  5. Asigurați-vă că, înainte de încheierea lecției, elevilor le este clar că acest proiect se focalizează nu pe soluțiile pe care le poate aduce societatea civilă, ci pe formularea de propuneri de politici publice ca soluții la problemele comunității.

Dați temă elevilor să identifice probleme care țin de politici publice, conform detaliilor din Ghidul pentru elevi. Fiecare din cele 6 grupuri formate anterior va avea sarcina să identifice cel puțin trei probleme pentru care să completeze Formularul de identificare a problemelor.


Pentru a evita confuziile, puteți face distincția între politică, activitatea partidelor politice ce urmăresc câștigarea prin alegeri a unui mandat pentru a guverna societatea, și politicile publice, definite ca mai sus. În limba engleză există două cuvinte diferite: politics = politică, respectiv policy = politici publice.