Legi importante pentru proiectul vostru

  • Constituția României
    Legea fundamentală, în care sunt precizate, între altele, principiile fundamentale ale democrației, drepturile și îndatoririle cetățenilor, instituțiile statutului și relațiile dintre acestea. Nicio altă lege nu poate avea prevederi contrare Constituției.
  • Legea Administrației Publice Locale
    Precizează atribuțiile Consiliilor Județene, ale Consiliului General al Municipiului București, ale Consiliilor Locale, ale Primarilor și Prefecților.
  • Legea privind accesul cetățenilor la informațiile de interes public
    Precizează dreptul cetățenilor de a primi informații de la instituțiile publice. În termen de 30 de zile de la primirea unei solicitări, informațiile de interes public trebuie comunicate cetățenilor.
  • Legea transparenței decizionale
    Obligă toate instituțiile publice să supună dezbaterii publice orice proiect de act normativ, înaintea discutării și adoptării acestuia.